Te antrenezi de ceva timp și chiar îți place, îți place mult mai mult decât ți-a plăcut sala, simți că deja știi ce faci.

Totul decurge perfect, iar tehnica ta a devenit tot mai bună.

Începi să pui forță tot mai multă în loviturile tale, sacul n-avea nici o șansă… apoi PAC!

Dintr-o dată te străpunge o durere de-ți vine să urli. Felicitari, tocmai ți-ai făcut prima fractură de boxer. 

Mai sus ai o ilustriație cu tipul acesta de accidentare, iar mai jos ai o radiografie.

Ce este fractura boxerului?


Este denumirea comună pentru cea mai des întâlnită accidentare în box, mai exact este vorba despre fracturi ale oaselor metacarpiene 4 și 5 (oasele din palmă ale degetului inelar și a degetului mic). 

Ce-ti cauzeaza aceste accidentari?

Atunci când lovești cu forță un obiect, șocul impactului se dispersează prin tot brațul, iar cum oasele metacarpiene 4 și 5 sunt cele mai subțiri oase din mână acestea se fracturează cel mai des.


Pot continua antrenamentele sau am nevoie de o pauza?

Nici vorbă! N-ai cum să te antrenezi accidentat.
Cea mai simplă fractură are nevoie de cel puțin două săptămâni să se vindece, iar dacă este vorba de ceva mai serios care necesită chirurgie și fizioteriapie, atunci recuperarea durează între patru și șase săptămâni.

Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te duci la urgențe.


Am nevoie de o consultatie medicala?

Ca să te poți vindeca cel mai rapid și cât mai bine, la o astfel de accidentare vei avea nevoie de radiografii pentru un diagnostic, urmat de un plan de tratament prescris de doctor.


Care sunt tratamentele?
Daca oasele nu sunt prea deplasate, atunci fractura se tratează mult mai ușor, aceasta necesitând doar o imobilizare în ghips și timp ca să ți se sudeze bine oasele.


În caz că fractura este mai severă și oasele sunt mișcate, atunci chirurgia este cam singura opțiune pentru realinierea lor, urmată de aceeași imobilizare în ghips.

Ambele metode necesita timp și reabilitare ca să-ți poți recăpăta deplin mobilitatea și forța.

În mod normal toate astea durează între șase și zece săptămâni. 


Cum previn repetarea acestui tip de accidentare?


Ca și orice alt lucru din viața ta, antrenamentul trebuie luat pas cu pas, iar corpul tău necesită o perioadă de ajustare la șocurile prin care trece. Intensitatea o ridici gradual, în timp și după mult exercițiu ca să-ți poți perfecționa tehnica.

Asigură-te că antrenorul îți urmărește fiecare mișcare și că nu te lasă să te obișnuiești cu tehnici greșite. 

Weekendul trecut ți-am scris despre echipamentul de luptă și cât de important este să folosești mănușile corecte pentru antrenamentele tale.