MMA vs Kempo: Diferențe și particularități

Practicarea sporturilor de contact îți permite să poți menține o condiție fizică excelentă, chiar și în aceste luni de pandemie. 


Adăugând lângă acest prim beneficiu componenta de socializare între practicanții aceleiași discipline și asimilarea unor aptitudini de autoapărare, utile în anumite contexte, observăm că “bilele albe” din dreptul sporturilor de contact capătă mult mai mult sens decât am crede. 


MMA și Kempo se regăsesc pe podiumul preferințelor celor ce aleg o astfel de mișcare pentru timpul liber. Dacă vrei să afli mai multe despre acestea, iată ce presupun și prin ce se deosebesc.  

MMA vs Kempo: Istorie 

Istoria MMA (Mixed Martial Arts) este una incertă. Unii susțin că MMA se întoarce cu foarte mult timp în urmă, chiar în vremea Greciei antice, la Jocurile Olimpice din 648 d.Hr. La respectiva ediție a fost introdusă o nouă disciplină sportivă - pankration - cel mai popular sport de contact din societatea greacă, la acea vreme. 


Pankration presupunea un mix de discipline, printre care amintim luptele la sol și box (într-o formă de practicare rudimentară, total diferită față de ceea ce cunoaștem cu toții în prezent). Însă un moment emblematic pentru popularizarea MMA-ului este reprezentat de startul galei UFC 1 din 12 noiembrie 1993 (Denver, Colorado). 


Kempo este o disciplină de arte marțiale dezvoltată în China în anul 525 d.Hr, de către Daruma Buddha. Părintele kempo-ului este originar din India, însă acesta s-a stabilit ulterior în China, pentru a-i învăța pe oameni această artă a autoapărării, împotriva tuturor celor care atentau la siguranța celor nevinovați. 


Dezvoltarea acestui sport s-a petrecut, însă, în Japonia, la mijlocului secolului XX. Kempo a fost perfecționat în această perioadă de călugării shaolin, fiind de altfel sportul de contact sinonim cu aceștia. Kempo-ul modern își are originile pe insula niponă Okinawa. 

MMA vs Kempo: Stilul de luptă

Dacă ești fan MMA, știi bine că stilul de luptă adoptat în ring este descris de un mix al disciplinelor de contact box, judo, lupte, kempo, karate, muay thai, BBJ și alte sporturi fizice. Soarta unui meci este decisă de cel care își poate învinge adversarul din octagon, pe baza tehnicilor specifice stilurilor mai sus amintite. 


Kempo este un sport de contact ce include mai multe discipline de arte marțiale cu origini japoneze, asociate diferitelor perioade și școli ce au contribuit la desăvârșirea tehnicilor pe care și astăzi le poți învăța în sala de antrenamente: Shorinji Kempo, Nippon Kempo, Okinawan Kempo, American Kempo. 

MMA vs Kempo: Antrenamente 

Atât la antrenamentul de MMA, cât și la cel de kempo, sesiunile de mișcare specifice sunt precedate de etapa de încălzire. Dacă vrei să afli cum se realizează corect încălzirea înainte de antrenament, click AICI.


În cazul antrenamentelor de kempo, sesiunea include și multe etape de mișcare în grup, conform indicațiilor senseiului. De exemplu, Kata poate fi realizată atât individual, cât și alături de ceilalți colegi de sală, reușindu-se astfel stabilirea unui ritm unitar al mișcărilor și o simbioză la nivelul întregii echipe practicante. 


În cazul MMA, antrenamentele specifice au un caracter mult mai individual, permițându-le luptatorilor să se concentreze exclusiv pe anumite stiluri de luptă, ce pot să difere de la un practicant la altul. Așadar, dacă un atlet mizează mai mult pe box și muay thai, acesta va avea un antrenament individual, construit în jurul acestor discipline sportive. 


Este de precizat faptul că atât antrenamentele de MMA, cât și cele de kempo, pot continua chiar și în pandemie, atunci când sălile sunt închise din cauza numărului de cazuri noi. Te așteptăm pe site cu produse dedicate antrenamentului acasă, indiferent de disciplina sportivă pe care o practici. 

MMA vs Kempo: Centurile 

În cadrul galelor MMA nu există centuri pentru relevarea gradului de pregătire a luptătorului, așa cum se intampla în cazul artelor marțiale ce implică purtarea de kimono. 


În cazul practicanților de kempo, ierarhizarea în sala de antrenamente se realizează pe baza culorii centurii purtate la brâu, accesoriu cu rol atât în fixarea corectă a kimonoului, cât și în stabilirea nivelului de pregătire obținut prin examen. 


Mai multe informații despre culorile centurilor de la kempo, în cadrul articolului de pe blog dedicat acestei discipline: Totul despre Kempo: Particularitati si beneficii (sa se puna link pe aceasta ancora spre LP-ul articolului de pe blog. Acesta nu este inca postat)

MMA vs Kempo: Echipamentul 

La MMA, echipamentul unui luptător din ring este compus din: sorț MMA, mănuși MMA și proteză dentară. La antrenamente, sportivul mai poate utiliza (cel puțin, la sesiunile de sparing) genunchiere, tibiere și chiar cască de protecție


La kempo, atât în cazul antrenamentelor, cât și în timpul competițiilor oficiale, se poartă echipamentul specific acestui sport: kimonoul. Vezi acum produsele noastre din categoria “Kimono Kempo” și alege un model potrivit ție, în funcție de filtrele pe care ți le oferim în această pagină. 


De asemenea, în cazul competițiilor de kempo, adversarii poartă mănuși de box și, dacă nivelul competiției impune acest lucru, căști de protecție. 

MMA vs Kempo: Pregătirea adversarului

În cazul luptelor în ring, adversarul poate stăpâni un mix eficient de discipline, din lista celor pe care le-am enunțat mai sus. Nu este exclus ca acesta să exceleze la judo sau lupte, în timp ce oponentul să dețină un avantaj clar la loviturile de picior sau de brațe. 


În cazul galelor, sportivii își ajustează antrenamentele în funcție de pregătirea oponentului, încercând să se adapteze unui stil de luptă ce poate combate aptitudinile adversarului. 


La kempo, alte tehnici sunt interzise. Așadar, adversarii dispută aceeași partidă cu aceleași aptitudini specifice sportului pe care îl practică. Diferențierea, în acest caz, este stabilită prin: viteza de reacție, adaptarea la dinamica adversarului, oportunitățile avute pentru a profita de greșelile tehnice ale celuilalt samd.


Așa cum am văzut împreuna în rândurile de mai sus, există asemănări și deosebiri între cele două discipline care au făcut istorie în lumea sporturilor de contact. 


MMA sau Kempo - de ce vrei să te apuci? Optează pentru cea mai potrivită sesiune de antrenamente, în funcție de felul tău de a fi, pentru că indiferent de alegerea făcută, noi îți oferim cele mai bune echipamente pentru practicarea sportului respectiv. 


1 comentariu


  • Smadea Cristian Ionuț

    De Kempo


Va rugam sa retineti ca comentariile trebuie aprobate inainte de a fi publicate

Acest site este protejat de reCAPTCHA și se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciilor Google.